Pizza... miammmmm...

Desi nu imi prea sta in obicei sa "trag la hanuri" turistice, la insistentele unor prietene din Venetia, am incercat intr-o seara ploioasa: GINO's. Partea cu "ploioasa" e importanta, pentru ca in lipsa "potopului" cred ca as fi ales tot un restaurant restras, undeva in afara traiectoriilor turistice.

Dar, sa revenim... pe Lista di Spagna, in Cannaregio, 157, destul de aproape de gara, se afla pizzeria cu pricina, unde gasesti "maybe one of the best pizza in Venice", dupa cum zice si cartea lor de vizita. Dupa ce am intrat, suspiciunile mele cu privire la calitatea mancarii au mai disparut. Si asta, pentru ca interiorul simplu, fara impopotonari inutile, dar foarte primitor iti garanteaza ca, desi deveniti populari, proprietarii nu au renuntat sa gateasca bine.

Ma cunosti si prin urmare nu ar trebui sa te mire cand spun ca, descoperind in meniu pizza ai frutti di mare, nu mi-a mai trebuit altceva. O pizza si o carafa de vin roshu, de-al casei, ne-au convins ca am ales bine. (DA! Stiu ca roshul nu se prea potriveste cu fructele de mare, dar daca omul are arsuri la stomac de la alb... mai comite si "pacate"!!!) Asteptam pline de curiozitate pizza dorita, mai ales ca prietena mea, cu o zi inainte, se pacalise, in alta parte, cu doua scoici si un crevete pe o farfurie de coca cu sos de rosii...

Dar experienta din seara noastra ploioasa s-a dovedit exact opusul... Vinul era usor, cat sa iti scoata umezeala din oase, putin aromat, cat sa potenteze gustul mancarii... (Nu te panica!!! Nu incep acum cu descrieri romantate, cu vinuri ce au gust de fructe de padure, dezvoltand aroma profunda a perelor in parg... nu e stilul meu! Plus ca la vinuri nu prea ma pricep! Inca! :) ) Pizza era plina de diverse animalute marine, din alea cum imi place mie... miammm... cu usturoi, busuioc proaspat si sos de rosii... o minunatie!!! Daca bucataria nu s-ar fi inchis intre timp cred ca as mai fi luat o portie! (Ce vrei? Imi era foame! Nu mancasem de la micul dejun si era deja 10 seara...)

Aluatul avea un gust foarte bun, era crocant si subtire si cu condimente... Fata care ne-a servit, fiica bucatarului, ne-a povestit ca tatal sau, brutar/ patiser/ pizzer la viata lui, din experiment in experiment inventase o reteta proprie (o reteta pe care nu o gasesti in alta parte ;) )... Si trebuie sa recunosc, era chiar bun! O baza excelenta pentru jocul de arome si gusturi al umpluturii...

Si sa nu crezi ca am avut noroc si pana am terminat de mancat a trecut potopul... In niciun caz! Dar, dupa o cina excelenta si o conversatie placuta cu turistii de la masa invecinata, cui ii mai pasa ca in drum spre hotel, trebuia sa urce, pentru a suta oara, nesuferitul ala de Ponte dei Scalzi...

Wake up and smell the coffee!

Daca nu esti pasionat de cafea ca mine sau daca bei cafeaua de dimineata pur si simplu ca sa iti pornesti motoarele, mai mult ca sigur te vei multumi cu espresso/ moccacino/ cappuccino/ cafe au lait, de la hotel - si trebuie sa recunosc: pana si in Italia cafeaua de la hotel e ingrozitoare, in special daca nimeresti la Venetia vara sau de Carnaval cand orasul se umple de americani si francezi care stiu EI mai bine cum e cu cafeaua, mancarea, vinurile... REALLY?!?!?!

Anyway, daca totusi accepti sa faci intai o plimbare sa iti dezmierzi privirea cu sutele de magazine cu masti sau costume, undeva langa San Marco vei gasi cel mai bun cappuccino pe care il poti bea la Venetia sau cea mai buna ciocolata calda (si ma refer la real stuff, nu Eracleea sau mai stiu eu ce, care, e adevarat, nu sunt de lepadat... dar... insa... totusi... why settle for so little???)

Pe Calle delle Rasse, o straduta mirifica doar cu restaurante, cafenele si cateva magazine cu masti (spre deosebire de alte strazi din Venetia?!?! hmmm... nu prea), ce se afla exact intre cele doua cladiri ale luxosului hotel Danielli, undeva pe dreapta cum vii dinspre chei te asteapta, la propriu, cel mai aromat cappuccino pe care l-am baut! Si stii ca incerc cappuccino destul de des pe unde merg. Cafeneaua se numeste Al Vecio Penasa si este localul tipic italienesc, cu bar lung pentru cei ce doresc sa isi bea cafeaua in picioare, cu mese din fier forjat si canapele confortabile, cu lunga lista tipica de versiuni, variante si combinatii de cafele...

Trebuie sa recunosc, eu nu am incercat altceva acolo, caci cappuccino-ul m-a fascinat complet... aroma cafelei se individualiza cu putere, spuma de lapte suficient de groasa ca sa dea consistenta necesara si... a touch of (imi place la nebunie expresia asta!!!) cinnamon, cat sa iti gadile putin si nasul. Sunt insa convinsa ca aceeasi rasfatare a simturilor as fi simtit indiferent ce "ciudatenie" italieneasca cu cafea as fi incercat acolo...

Si daca te nimeresti acolo in timpul Carnavalului, cere si niste frittelle cu crema de ou sau de vanilie... poti fii sigur ca un astfel de "mic dejun" compenseaza cu mult ce ti-ar putea da la hotel...

Alora... Buona giornata! Come preferisci il tuo cappuccino?

Daca mi-a predat stafeta... ce era sa fac?

Trecand peste indispozitiile create de spatele care vad ca nu vrea sa ma mai asculte si pentru ca o promisiune este o promisiune, m-am trezit cu mare elan si chef sa incep cronicuta culinara...

In obisnuitele mele incursiuni pe blogul amicului, care este, si stie el care este, ma trezesc... cu o stafeta!!! Auzi, cica acum e randul meu sa postez ceva doar pentru ca el a zis si pentru ca... asa e in leapsha bloggerilor...

Si pentru ca nu voi fi eu cea care sa rupa lantul si oricum mirosul cafelei venetiene imi umplea simturile azi dimineata... here we go :)

Enjoy Venice in urmatoarele postari!

Ah, and... right back at you!!!

Ready Steady Cook

Vin, vin si detaliile gastronomice ale calatoriilor si indicatiile pentru a ajunge in locurile decilioase pe care le-am incercat, dar aveti putintica rabdare...

Pana una, alta... suna bine retetele de saptamana asta... :)

http://www.bbc.co.uk/food/tv_and_radio/readysteadycook_index.shtml